miercuri, 30 decembrie 2015

Phoenix Reborns, Blog Closes Its Doors

Dear friends,

for different reasons than my friend Camelia I will close this blog. It means it will be still up and running, but I won't post anymore.

Thank you all of you who have been with us in real or virtual world for all these years. We will keep in touch with you, don't worry. There are always ways to reach us for our closest friends. And I will still answer comments on this blog whenever you post them :)

The real life for us is more important and there is not much time for the online world. It's just 3 of us now, me and the kiddos. There's a lot to do to bring the happiness, joy and fulfillment we deserve in our lives.

Me and the boys wish you that you find in your lives, starting 2016, the ways to inner peace, inner joy and inner and outer abundance and that you enjoy daily happy moments with your dear ones. May you all feel loved, appreciated and respected and valued for who you are.
May you follow your dreams and stick to your values and if you have children, may they grow up healthy and successfully.

May your families be united wherever you are and may you find your own way if haven't found it yet.

YOU are the change if you make the change inside you!

Happy New Year! 


Dragi prieteni,

din motive diferite decât cele ale prietenei mele Camelia voi închide acest blog. Adică el va rămâne activ dar nu voi mai publica nimic.

Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi în viața reală ori cea virtuală toți acești ani. Vom ține legătura cu voi, nu vă îngrijorați. Întotdeauna există modalități ca cei mai apropiați să dea de noi. Și voi răspunde la comentariile de pe blog ori de câte ori le veți posta :)

Viața reală pentru noi este mai importantă și nu prea mai rămâne timp pentru lumea virtuală. Acum suntem doar 3, eu și puștii. Avem multe de făcut ca să aducem fericirea, bucuria și împlinirea pe care le merităm în viața noastră.

Eu și băieții vă dorim să găsiți în viețile voastre, începând cu 2016, calea către pacea interioară, bucuria interioară și abundența interioară și exterioară și să aveți parte zilnic de momente de bucurie cu cei dragi. Vă dorim să vă simțiți iubiți, apreciați și respectați și valorizați pentru ceea ce sunteți.
Vă dorim să vă urmați visele și să țineți la valorile voastre, iar dacă aveți copii vă dorim să crească plini de sănătate și de succes.

Fie ca familiile voastre să fie unite oriunde vă veți afla și să vă găsiți drumul în viață dacă nu l-ați găsit încă.

VOI sunteți schimbarea dacă aduceți schimbarea în voi!

Un An Nou Fericit!


joi, 20 august 2015

"Stop Whining, Start Living" (Dr. Laura Schlessinger) - Review

(textul în limba română este mai jos)
 
"When you spend your time whining, justified or not, you lose time living."
(Dr. Laura Schlessinger, excerpt from the book)

I've just finished listening to this great audio book on Audible. I'm going through a tough time, getting used to a new state, that of divorced mom of two boys. It's not something I wanted and I definitely did my best, even according to Dr. Laura's advice to "save" my marriage. Some things are out of our control and do not depend on us no matter what we do or how much we strive to make it.

This book is full of real life examples of how people managed to go through different difficult times in their lives. Each of us may find ourselves a bit or fully in at least one of such examples. Although many of them made me sigh cause they were about things we encounter in marriages, it has been very useful to me these days.

Sometimes we forget our problems are much smaller than what others are going through. And, indeed, I've come to realize that, as a friend has told me, it's a miracle things go nice and smooth in my life right now and I have the chance to start many things all over and fulfill my dreams.

I encourage you to listen to or read this book any time you feel too down to rise on your own or feel like whining about what is happening to you. We do have the power to change our inner state and our life, even if sometimes we have to pretend we did it. Pretending can also have an amazing effect on us - it's a step towards the real change.

***

"Când îți petreci timpul plângându-te, fie că ai de ce, fie că nu, pierzi din timpul folosit pentru a trăi." (Dr. Laura Schlessinger, extras din carte)

Tocmai am terminat de ascultat această carte audio foarte bună de pe Audible. Trec printr-o perioadă dificilă, mă obișnuiesc cu o nouă stare, cea de mamă divorțată cu doi băieți. Nu este ceva ce mi-am dorit și cu siguranță am făcut tot ce am putut, chiar și conform sfaturilor lui Dr. Laura de a-mi ”salva” căsnicia. Unele lucruri nu le putem controla și nu țin de noi indiferent ce am face și cât ne-am strădui să reușim.

Această carte este plină de exemple din viața reală cu moduri în care oamenii au reușit să treacă prin diverse momente dificile. Fiecare dintre noi se poate regăsi mai mult sau mai puțin în cel puțin unul din aceste exemple. Deși multe dintre ele m-au făcut să oftez căci erau despre situații pe care le întâlnim în căsnicii, mi-a prins foarte bine zilele astea.

Uneori uităm că problemele noastre sunt mult mai mărunte comparativ cu cele prin care trec alții. Și, într-adevăr, am ajuns să realizez că, așa cum îmi spunea o prietenă, este un miracol că acum în viața mea merg lucrurile lin și am șansa de a o lua de la capăt cu multe și pot să-mi împlinesc visele.

Vă încurajez să ascultați sau să citiți această carte ori de câte ori vă simțiți prea doborâți ca să vă ridicați prin propriile puteri sau când simțiți nevoia de a vă plânge legat de ce vi se întâmplă. Avem cu adevărat puterea de a ne schimba starea interioară și viața, chiar dacă uneori trebuie să ne prefacem că am reușit. Și prefăcutul poate avea un efect extraordinar asupra noastră - este un pas către schimbarea reală.


luni, 15 iunie 2015

Eminescu, Valentina Manaf și violoncelul său

Anul acesta aflu despre și întâlnesc oameni deosebiți din Galați, datorită prietenilor și în special distinsului meu profesor de chitară, domnul Barbu. De curând am aflat de un om pe care mi-am dorit să-l și întâlnesc. Și am și reușit de două ori până acum.
Doamna Valentina Manaf, căci despre dânsa este vorba, a cântat alături de colegii din Cvartetul ”Polifonic” ce ne-a introdus în atmosfera perioadei ante- și interbelice la evenimentul ”Galații de altădată. La pas în Grădina Publică”, organizat la Galați. Atunci a fost prima oară când am și cunoscut-o personal. Acest cvartet este compus din: Ioan BADEA - vioara I, Eduard CIOBOTARU - vioara II, Gianin CIOBOTARU - violă, Valentina MANAF - violoncel.
Polifonic Cvartet

Și nu mică mi-a fost mirarea să o revăd astăzi, în parcul Eminescu, chiar lângă statuia marelui poet. Așa am aflat că ori de câte ori are ocazia îl comemorează pe Mihai Eminescu, fie unde se află, fie la București, la Cimitirul Șerban Vodă - Bellu.

Au mai rămas puțini cei care îl comemorează pe Eminescu sau care își mai aduc aminte de marile noastre valori și o fac în fiecare an. Dirigintele din liceu, domnul Ion Istrate, mai face asta în felul dânsului și ne mai trezește și pe noi tinerii și ne amintește că nu ne-am fi putut bucura de ceea ce avem azi în cultura românească și n-am fi avut așa un mare poet dacă Eminescu nu ar fi existat.

Azi ne-am bucurat de prezența acestei celliste din orchestra Teatrului Muzical ”Nae Leonard” din Galați, de violoncelul său și doi oameni drăguți și culți împreună cu care am cântat câteva din melodiile compuse pe versurile poetului. Un mic detaliu: dânsa a fost îmbrăcată într-un costum popular vechi de zeci de ani, din zona Bucovinei.


Poate vom avea ocazia să aflăm mai multe despre această cellistă româncă ce ne-a făcut mândri peste hotare și care a fost foarte apreciată în afară. Deocamdată puteți găsi informații în pagina de Facebook a Cvartetului ”Polifonic” (link sub poza de mai sus). Sper ca într-o zi să aflăm direct de la dânsa frânturi dintr-o poveste reală, din ceea ce a trăit.

Gândirea mea este că este bine să apreciem valorile în primul rând când trăiesc, căci oamenii ca dânsa pun suflet în ce fac și ne dau o părticică din sufletul lor cu fiecare interpretare. Ei țin cultura românească la cote înalte, ei o diseminează și ar fi bine să aibă și cine să ducă mai departe moștenirea pe care ne-o lasă.

marți, 19 mai 2015

Bookfest: Aurora Georgescu, "Poezioare mici-mici" (lansare de carte, 23 mai 2015, București)



Dragii mei, vine BOOKFEST la București! De miercuri, 20 mai se deschide, aici puteți vedea programul general.
Draga mea prietenă și poetă Aurora Georgescu va avea două lansări.

Prima este o carte deosebită de la Editura Litera, care va fi lansată sâmbătă, 23 mai, la ora 11:00, Cele mai frumoase poezii pentru copii”, ilustrată de Tony Wolf.





A doua lansare, o carte apărută la Editura Adenium, va avea loc imediat după prima, la ora 12:00 pe SCENA AGORA, PAV. C4 și poartă amprenta poeziilor Aurorei și ilustrațiilor deosebite realizate de Mirela Pete: Poezioare mici-mici. La cererea părinților care au dorit alte poezii pentru copii mai mici decât cele arhicunoscute, fie că doreau ceva mai vesel sau pur și simplu ceva nou și plăcut, Aurora a compus câteva poezii scurte care să îi atragă. Mai jos aveți câteva pagini din carte împărtășite de autoare:








Vă așteptăm! Avem ocazia să ne cunoaștem acolo :)

joi, 7 mai 2015

Matematica distractivă / Fun Math (1)

Vă mai amintiți că erau acum ceva zeci de ani cărți cu denumirea asta ”... distractivă”? Erau cărți de fizică, chimie, matematică. Mama mea le-a cumpărat și le păstrez că m-am gândit ca poate într-o zi voi găsi și eu ceva distractiv în materiile astea sau îmi vor folosi cărțile.

Matematica pragmatică și distractivă


Până să aflu de la Sonya, colaboratoarea și prietena mea extraordinară din SUA, de metoda Crewton Ramone's House of Math nu am știut CUM și CÂT de distractivă poate fi matematica.
Ea s-a apucat să reînvine un subiect uitat pe forumul Brillkids, matematica prin metoda Mortensen și aici explică foarte bine exact ceea ce îmi doream și eu:  

- O SINGURĂ METODĂ eficientă pentru a le preda copiilor matematica indiferent de vârstă,
- fără ca ei să simtă că învață matematică
- și să le facă plăcere,

- să îi stimuleze, nu să le inducă frică,
- să fie atractivă
- și să îi ducă la nivele avansate fără ca ei să simtă
- și în plus să se potrivească și cu modul meu de a face unschooling.

Căci asta facem noi, mai mult unschooling decât homeschooling. Nu urmăm o programă anume ci ne urmăm mai mult interesele și nevoile individuale.

Inițial am fost atrasă de metoda Mariei Montessori. Iar metoda Mortensen este bazată și pe metoda Montessori, căci se potrivește modului în care se dezvoltă creierul și înțelegerea copiilor. Numai că Jerry Mortensen a dus metoda la cel mai înalt nivel. Și-a pus amprenta într-un mod unic, a creat materiale educaționale care să încorporeze principii ușor de aplicat și înțeles și care îi dau posibilitatea oricui să descopere plăcerea jocului de-a matematica.

Din diverse motive nu am putut avea acces la un set Mortensen. La început mi-am făcut singură piesele din carton. Doar că e multă multă muncă. Și copiii nu pot construi cu ele așa cum le-ar plăcea, nu sunt rezistente, dure și nici durabile. Dar amândoi au învățat să le recunoască atât în română cât și în engleză încă de la primul joc, de la prima utilizare. Chiar atât de simplu este!

Materiale Mortensen handmade din carton simplu


Între timp, Sonya m-a ajutat să înțeleg diferența dintre diferite materiale educaționale pe care le pot achiziționa. A fost foarte drăguță și a înregistrat un videoclip în care le compară pe cele mai recomandate și utilizate și explică ce plusuri și minusuri are fiecare:



La vremea respectivă mi-am permis să cumpăr un set EZ Math, deși idealul pentru mine este și va rămâne un imens set Mortensen.
A durat ceva săptămâni până au ajuns materialele. În seara aceleiași zile le-am pus copiilor pe masă și au și început distracția. Prin întâlnirea pe Skype și Sonya a văzut câtă bucurie a produs un cadou din piese colorate și câte știau deja copiii. Mai jos vedeți ce putem face cu ele și cum arată setul EZ Math.


Construim turnuri și învățăm adunarea






Pe ebay se mai vând din când în când la prețuri foarte bune astfel de seturi.

De ceva saptămâni particip la training-ul online oferit de Crewton Ramone, vineri, ora 8 a.m. HST (ora 9 p.m. ora României, diferență de 13 ore acum), 25 de dolari. Ar trebui să fie o oră, dar de obicei este mereu 4 ore și prețul e același. Sincer, merită mult mai mult. Și profit cât pot, căci s-ar putea să nu mai fie prețul același prea mult timp...
E o mare plăcere să îl urmărim și să învățăm de la el, chiar face totul logic, simplu și plăcut. Căci ține cont și de cum învață fiecare și de funcționarea creierului. Și e un om și un profesor extraordinar. Datorită lui și Sonyei viața mea a luat o întorsătură interesantă.

Vă voi spune mult mai multe despre metoda Crewton Ramone în articolele următoare. Sunt multe de spus, există câteva cărți, chiar una gratuită care e și în limba română, și veți vedea și băieții noștri cum învață.

Vă doresc să vă distrați cu matematica!

miercuri, 29 aprilie 2015

Deodorant homemade cu ulei de nucă de cocos

Deodorant homemade solid, natural, cu ulei de nucă de cocos
    
Într-o zi am urmărit un interviu despre care voi scrie curând și acolo am auzit iar de aluminiul din deodorantele solide și efectele nocive în timp. Eu eram mulțumită și bucuroasă în sinea mea că nu trebuie să îmi bat capul cu aluminiul că, de, folosesc un deodorant care NU îl conține... Dar curiozitatea a cam surprins pisica, după ce m-am uitat la a doua etichetă de pe spatele produsului. Știți, eticheta cu ingrediente de care dai după ce ai dezlipit-o pe cea de deasupra...

Până acum vreo două săptămâni, când s-a întâmplat asta, am zis că e ”greu” să îți faci în casă deodorante și alte lucruri necesare și care pot înlocui ce cumpărăm din comerț și nu e ecologic sau sănătos. Un singur interviu și simple și clare informații m-au hotărât pe loc. Am dat deoparte vechiul deodorant și am căutat rețete pentru a-mi face unul în casă. Așa am găsit rețeta și comentariile de aici.

Pe lângă rețeta prezentată în acel blog:

6-8 linguri de ulei de nucă de cocos (în stare solidă)
1/4 ceașcă bicarbonat de sodiu
1/4 ceașcă pudră de arorut sau amidon de porumb (eu nu am găsit arorut pe lângă mine, am folosit amidon de porumb)


am pus și câteva picături de uleiuri esențiale (pe unii îi irită, pe alții nu; eu am zis să încerc). Autoarea spune că uleiul esențial de tea tree (arborele de ceai) ar fi unul din cele recomandate. Eu am adăugat vreo 2 picături din acest ulei fiindcă e antibacterian și cam tot atât din ulei esențial de portocală (pentru parfum), cum e cel recomandat de Raluca aici.

Aveam un recipient de la o cremă de corp și am pus amestecul acolo. Mai sus vedeți ce a ieșit. Cantitatea respectivă ajunge, se zice, cam 3 luni la 2 persoane, dacă am reținut bine.

Puteți pune deodorantul obținut în recipientul fostului deodorant pe care îl aveați, cum se mai recomandă și cum am încercat și eu.




Într-adevăr este eficient. Mai jucați-vă cu rețeta, eu nu știu sigur dacă am respectat-o în întregime, mă cam grăbeam să o fac mai repede, hi hi. În schimb am încercat-o în situații dificile, când transpiram de mama focului la volan și recunosc că m-a salvat. Este bine să lăsați puțin timp (minute sau chiar jumătate de oră ori mai mult) între momentul în care v-ați epilat sau ras la subsoară și aplicarea deodorantului acesta căci s-ar putea să vă usture un pic (datorită bicarbonatului de sodiu). Dacă nu contează și suportați, aplicați oricând.

Eu nu mai am iritații deloc, transpirația nu mai este abundentă, simt zona curată și fără mirosuri care să mă facă să mă rușinez. Îl încerc de două săptămâni și sunt foarte mulțumită de decizie. Voi mai încerca și alte rețete de produse făcute în casă căci nu mai suport decât produsele naturale pe piele.


Ulei de nucă de cocos pur natural, Humanity, de la Natur All Home



Uleiul din nucă de cocos l-am cumpărat de aici, de unde mi s-a părut cel mai ieftin de pe piață (era și la reducere și am avut transport gratuit fiindcă am comandat și sare amară - sulfat de magneziu, pentru baie - de 2 kg) și bun raport preț/calitate, plus că era recomandat de Adriana, prietena mea din Arad. Nu are miros de nucă de cocos căci este rafinat, dar e de calitate, după mine. Distribuitorul este de fapt o mămică întreprinzătoare și curajoasă după mine, interesată de ce e bun și sănătos pentru familia sa și care vinde ceea ce verifică ea însăși (după cum a afirmat în discuția cu dânsa).



Folosesc acest ulei și la salate sau în mâncare (pus în farfurie, pentru cine dorește, la noi în familie toți doresc, de fapt), în loc de cremă de corp și la deodorant sau la rețetă de pastă de dinți (voi scrie în alt articol cum am făcut pasta).



NOTĂ: Menționez că am scris despre acest ulei de cocos doar din proprie dorință, nu am primit nimic pentru a-l prezenta și nici nu voi primi vreodată de la distribuitor sau producător. Pur și simplu îmi place să scriu despre ceea ce consider că merită cunoscut și despre oameni cu inițiativă în România.

Actualizare: La Natur All Home găsiți și recipiente pentru produse cosmetice, aici.

Dacă aveți alte rețete de deodorante sau dacă ați încercat rețeta ori ați modificat-o și sunteți mulțumite, să lăsați un mesaj în comentarii vă rog.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Despre creier, suflete, oameni și viață (1): Povestea noastră și medici români de excepție (Dr. Badea, Dr. Cîrstoveanu, Dr. Stoica, Dr. Târnoveanu)

Se spune că viața este cel mai bun profesor. Și chiar este.
O parte din povestea noastră am pus-o pe diferite forumuri la vremea respectivă. Acum e timpul să apară și aici, mai mult ca un omagiu și semn de recunoștință pentru cei care au fost îngerii copilului nostru și care sunt îngeri și pentru alții.

Până în vara lui 2008 nu aveam încredere în medicina modernă și medicii români. Nu prea avusesem parte de experiențe care să îmi ofere încredere nici în una, nici în alta. Asta până să aflăm de primul copil și niște malformații interesante la creier. Și până să fim îndrumați către un medic ginecolog care pentru noi a fost un om bun și care la rândul lui știa oameni buni și cel care a fost prima verigă dintr-un lanț al binecuvântărilor.

Sursă foto: https://isabellelorelai.wordpress.com/

Dr. Ștefan Badea ne-a îndrumat către Dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Neonatală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență ”Maria Sklodowska Curie” din București și Dr. Sergiu Stoica, neurochirurg șef la Secția de Neurochirurgie Pediatrică din cadrul aceluiași spital, în prezent și medic fondator al BRAIN Institute.

Când s-a născut cel mare, Dr. Ștefan Badea ne vedea pe mine și pe soțul meu ca pe niște tineri abia ajunși la vârsta maturității, era amuzantă situația. Ne-a luat sub aripa sa și a fost bine, am fost în siguranță, am născut într-un spital vai și amar de el pe vremea aceea, dar priceperea unui medic a făcut să n-aibă importanță locul, ci rezultatele. Nu voi povesti momentele emoționante ale travaliului, nașterii și mai ales când mi-am văzut copilul după ce m-am trezit din anestezie generală. Spun doar că a fost minunat și un semn că nou-născuții își recunosc mamele orice ar fi.

După naștere, a fost dus la RMN a doua zi și după ce am primit rezultatul am mers la consultație la doctorii Cîrstoveanu și Stoica. Pe hol discutam cu cadrul medical de pe ambulanță care îmi spunea că nimeni nu poate da un pronostic cu astfel de cazuri. Copilul poate fi o legumă toată viața, ar putea avea anumite urmări sau ar putea duce o viață normală. Doar timpul arată ce și cum. Același lucru l-am auzit altă dată și de la alți medici. La vremea respectivă aveam multă frică. Nu știam nimic despre malformațiile copilului nostru, nu știam nimic despre metode de tratament sau control în caz că e nevoie. Noroc de soțul meu care a avut mintea lucidă și era atent la toate și avea grijă de noi (eu eram slăbită fizic, iar psihic și emoțional eram destul de dărâmată, indiferent câtă încurajare îmi aducea cineva). La momentul respectiv nu era nevoie de vreo intervenție, rămânea să urmărim evoluția și doar dacă apare vreun simptom să revenim.

A trebuit să vină un moment prea evident în care, tot soțul să insiste și să facem investigații și să ajungem tot la Dr. Stoica ce din acea clipă, de la trei luni și jumătate, l-a luat pe băiat sub aripa sa și l-a salvat și ajutat să crească și să dezvolte așa cum a făcut-o, normal. Sigur, nu a fost singurul factor, dar a fost unul esențial. Fără medicina modernă și priceperea acestui medic și echipei sale copilul nostru cine știe dacă și cum mai trăia...

După prima operație la creier am început să mă informez tot mai mult despre malformațiile cerebrale cu care s-a născut cel mare. Mereu ne-am iubit copilul și am fost părinți responsabili, dar din acel moment am trecut de la ignoranță și frică, la cunoaștere, putere și hotărâre de a face orice este necesar pentru a înțelege, accepta și lupta pentru orice este mai bun pentru copil. Din acea clipă a pornit o călătorie care m-a purtat pe forumuri de părinți din România și din afară, am cunoscut oameni deosebiți, părinți luptători și copii învingători, familii model și prieteni pe viață. Acum fac parte din mai multe comunități online unde ne respectăm unii pe alții și ne ajutăm după puteri.

La un moment dat, cam când băiatul avea 6 luni și era în preajma celei de-a treia operații (cea de implantare a unui șunt subduro-peritoneal) Dr. Sergiu Stoica ne-a dat un pronostic ce s-a adeverit. Atunci aveam încredere în profesionalismul său și tindeam să îl cred. Și speranța pe care ne-a dat-o m-a făcut să fiu și mai entuziastă cu fiecare operație și pe măsură ce treceau anii. Pronosticul era că în câțiva ani băiatul NU va mai avea nevoie de șunt. Și așa a și fost. Dar ajungem cu povestea și acolo.

Statul în spitalul ”BUDIMEX”, cum i se mai spunea, a fost o experiență foarte dură și bună.

Dură, fiindcă auzi copii urlând de durere, luptând pentru viață, copii de toate vârstele, vezi cum moartea bate la ușa pacientului de lângă tine, vezi copii în comă și părinți sfâșiați, vezi copii susținuți doar de aparate și părinți terminați fizic și psihic de atâtea lupte și atâția ani și tratamente.

Bună, fiindcă ceea ce vezi și trăiești te schimbă pe viață, te învață să uiți de suferințele tale când ale altora sunt mai mari, te învață să lași orgoliul când e o luptă pe viață și moarte, te învață să fii tolerant și înțelegător, te învață să lupți așa cum părinții din jurul tău luptă pentru copiii lor, așa cum copii în stadii avansate de malnutriție, convulsii repetate luptă și luptă și luptă pentru viață când nimeni, în afară de cadrele medicale de acolo, nu mai luptă pentru ei. Sunt oameni care merită să fie acolo, o clipă, la secțiile de terapie intensivă copii să vadă suferința din jur ca să se mai calmeze și să își aducă aminte că nu sunt dumnezei pe pământ și că problemele lor sunt mai mici decât negrul sub unghie comparativ cu ale altora.

Bună, fiindcă am văzut medici și asistenți dedicați meseriei, dedicați oamenilor, copiilor, zi și noapte. Le suntem recunoscători celor pe care i-am întâlnit la toate experiențele noastre cu acel spital.
Sursă foto: Fundația Mereu Aproape

Peste ani de zile, mai bine zis anul acesta, l-am revăzut și pe Dr. Cîrstoveanu. Am avut ocazia să îi mulțumesc personal și să îi arăt cum e copilul care acum mai bine de 6 ani stătea în același loc cu un viitor incert. Dr. Cîrstoveanu a văzut foarte multe cazuri, și fericite, și nefericite. Personal l-am observat doar la consultații, practic noi am avut nevoie de un neurochirurg doar, dar știu de la alți părinți ce om minunat este. Ți-e mai mare dragul să discuți cu dânsul. Destins, cald, primitor, blând, foarte blând, integru. Este minunat că reușește să își pună în aplicare idei și proiecte care ajută tot mai mulți copii. Să îi dea Dumnezeu puterea de a face cât mai mult toată viața sa și să trăiască o viață lungă cu sănătate.

Revenind la Dr. Sergiu Stoica, precizez că la fiecare consultație, ne explica ce observă pe RMN, dacă trebuie intervenit și cum, și de ce. Întotdeauna a oferit explicații, a ascultat întrebările și nelămuririle noastre și a dat răspunsuri. Ajunsesem la un moment dat să mă uit pe RMN-uri și chiar la una din ele să îi spun înainte să îmi zică dânsul: ”Eu zic că mai trebuie operat acolo”. Nu a fost cu intenție rea sau din lipsă de modestie, a fost doar din obișnuință. M-am obișnuit să văd în medicul nostru un colaborator pentru un scop comun: binele copilului. A zâmbit doar. (O situație amuzantă, eu, mamă de pacient, să îi spui medicului neurochirurg că mai trebuie operat copilul, ha ha, am râs după ce m-am auzit. Asta e, m-a învățat ce să observ...) Și chiar avea nevoie de operație. Căci scopul dânsului era să îi permitem creierului să se dezvolte aromonios. De aceea și făceam atâtea RMN-uri și verificam mereu evoluția. Să evităm apariția unor probleme în dezvoltare sau privitor la diverse abilități. Dânsul și colegii au făcut tot ce a putut, noi părinții facem ce putem. Restul ține de destinul copilului. Până acum e de bine și foarte bine.

Discutam cu seninătate despre operații și nu îmi mai era teamă de ele încă de la a doua, fiindcă mereu îmi spunea: ”Este o operație simplă, nu durează mult.” Ne liniștea, aveam încredere, știam că are mâini pricepute. Iar băiatul nostru mereu și-a revenit rapid după operație, cu poftă de mâncare și de viață, spre amuzamentul asistenților și medicilor.

În 2011, la o întâlnire ARSBH (asociația care a donat șuntul Medtronic care i-a fost implantat copilului nostru), l-am cunoscut și pe colegul său, Dr. Târnoveanu, care ulterior a devenit al doilea medic al copilului nostru. Dr. Stoica ni l-a prezentat la una din operații. Eram cam neîncrezători. Un medic tânăr, tras printr-un inel, părea chiar mai tânăr ca Dr. Sergiu... Dar dacă Dr. Stoica îl recomanda cu căldură, atunci nu puteam decât să avem și noi bază în dânsul (vedeți ce mult contează în ochii unui părinte să îi fie recomandat un medic de un coleg în care părintele are încredere?). Recunosc că m-am rugat la operația aia mai mult ca la prima, hi hi. Dar observasem, știam și înțelegeam foarte bine că Dr. Sergiu avea nevoie de ajutoare, de colegi pricepuți, cu care colabora. Noi, părinții din țară, avem nevoie de mai mulți medici buni aici, la noi. Nu putea singur să se ocupe de atâtea cazuri, mai ales cu cât lumea știa de dânsul și era tot mai solicitat de cazuri venite din toată țara. Ne bucurăm ca a reușit să strângă în jurul său o echipă de oameni cu calități pe care le are și dânsul. Ți-e mai mare dragul să te duci la asemenea medici.

De vreo câțiva ani am făcut doar RMN-uri, nu au mai avut loc operații. În 2012 am aflat că ”are un creier perfect” (în limbajul nostru era că așa cum e creierul lui este foarte bine, nu mai are nevoie de intervenții chirurgicale, și nici shuntul nu îi mai folosește). Și vreo doi ani la rând totul s-a menținut pe linie, este bine. Știind pronosticul și că Dr. Stoica și echipa sa puteau să îi scoată șuntul ne-am gândit la asta. E foarte dificil să decizi pentru copilul tău, să îl treci iar printr-o anestezie și tot ce implică pregătirea unei operații, operația în sine și trezirea. Nu durează mult, era cam o oră și jumătate cu totul. Dar e o experiență traumatizantă pentru un copil. Să nu credeți că ne-a îndemnat vreun medic să facem asta. Doar ni s-a zis că e posibil și că o pot face. A fost o decizie dificilă, curajoasă în același timp și cam rară. MULȚI părinți NU ne-au îndemnat să o facem și chiar ne-au condamnat unii din ei.

Acum, la mai bine de jumătate de an după ultima operație (cea de scoatere a șuntului, n.a.) vă spun că am scăpat de niște coșmaruri legat de tubul din el și că le mulțumesc tuturor celor care au făcut totul posibil. Nu a fost doar o decizie psihologică, pentru liniștea noastră și atât. Am luat decizia investigând și citind studii clinice, și cazuri diferite, nu a fost ceva pripit, ci în urma unei bune informări legat de pro și contra, riscuri de ambele situații, discuții cu medici care au scris studii în acest sens etc. Nu e ceva ce să decizi doar psihologic, căci e vorba de un creier la care e delicat să umbli, de un alt corp, o altă viață și o experiență prin care nu tu, ci copilul tău trece. Am încredere în medicii pe care îi știm și în noi ca părinți responsabili care am avut și avem grijă de copii. Și ori de câte ori va fi nevoie, noi, părinții, vom lua decizii dificile pentru binele copilului chiar dacă riscăm ca la un moment dat, la maturitate, copilul să ne judece și să nu fie de acord cu tot ce am făcut în viață pentru el și cu el.

Mai există un medic chirurg ortoped care a participat la una din operațiile de acum câțiva ani. Mai era nevoie de un mic ”retuș” ca să fie mersul și încălțatul fără neplăceri pentru copil mai târziu și a ieșit o operație reușită de neurochirurgie și ortopedie, fără să mai trecem copilul prin două experiențe pentru o nimica toată. Din păcate l-am revăzut doar o singură dată după aceea și nu i-am reținut numele căci mai mult sunt cu memoria chipurilor... (Voi actualiza cu numele când mă va ajuta cineva să îl aflu.) Îi mulțumesc și dânsului că ne-a ajutat să transformăm o talpă amuzantă într-una ”obișnuită”.

Menționez că pe toată durata spitalizării și intervențiilor la acel spital am beneficiat de servicii medicale gratuite conform asigurărilor și drepturilor copilului. Nimeni nu ne-a cerut bani și nici nu am oferit. Toate serviciile primite au fost din inimă, cu respect, un motiv în plus ca să purtăm la rândul nostru respect celor care s-au dedicat și se dedică meseriei și fac tot ce pot pentru pacienți în condițiile pe care le au. Spitalul ”Maria Sklodowska Curie” este unul foarte important pentru multe vieți. E bine că se modernizează în timp, e bine să aibă mereu tot mai multă finanțare și personal îndeajuns și spații și dotări ca să poată salva mai mulți copii în continuare.

Aceasta este experiența noastră cu medicii de mai sus. Sunt părinți care nu împărtășesc părerile noastre din diverse motive, obiective și subiective. Din toți acești ani am învățat că există mai mulți factori care fac ca experiența noastră cu un medic sau altul să fie bună sau nu. Nu e vorba doar de caracterul sau priceperea medicului, e vorba și de circumstanțe sau un subiectivism care nu poate fi controlat. Poate ne-am născut noi sub o stea norocoasă, deși nu aș spunea neapărat asta, deși fiecare copil e o minune pentru noi. După mine, fiecare experiență este unică iar fiecare din noi, inclusiv medicii, avem limitele noastre. Avem datoria și responsabilitatea să fim vigilenți, să ne informăm și să ne folosim puterea de discernământ și decizie.

Din lecțiile noastre, unul din lucrurile învățate este că dacă ni se închide o ușă înseamnă că mai bine batem la alta dacă avem destule certitudini că nu merită să intrăm nici măcar pe fereastră. Important este să urmărim binele copilului și să căutăm acei oameni potriviți și dispuși să facă ce pot pentru același scop. Noi i-am întâlnit pe cei menționați în articol, ei sunt oamenii potriviți la locul potrivit pentru copilul nostru. Le dorim tot ce își doresc pentru sine, ai lor și cei pe care vor să îi ajute.